Autodistrugere

Ai prins rădăcini în zona crepusculară a minții mele,
Aș fi sperat să găsesc un trandafir într-unul din visele patetice,
Dar știu că de câte ori mă apropii suficient,
Spinii îmi pătrund adânc în piele,
Iar șocul mă invadează profund, până la inimă.

Te-am lăsat să mă erodezi până la pulbere,
Dar acum pictez tabloul cu natură moartă,
Pentru că trandafirul figurativ s-a ofilit.

Ai preschimbat curcubeul în nonculori,
Lăsând extazul din clepsidră să se scurgă încet,
Privind pătrunzător în ochii tăi căprui,
Am lăsat să se risipească ultimele clipe de fericire în acel perfid zâmbet.

Când rosteai vorbe onctuoase nu ai realizat,
Că treptat, trupul și mintea mi s-au dezintegrat?
Aș fi vrut să-mi astup suspinele în geaca cea albastră,
Ca brațele tale blânde să mă ocrotească,
Aș fi vrut să mă îngrop în hanoracul alb,
Să simt aroma tutunului,năpădindu-mi sufletul neîncetat.

Amintirile acum reanimă durerea,
Lipsa ta, singurătatea și tăcerea,
Am crezut că te cunosc, că iubirea e reală,
Am crezut că mă cunoști, că mă credeai specială...