ce mi-ai făcut?

ai distrus zidul pe care-l credeam atât de rigid
lovind singura cărămidă pe care n-am știut să o lipesc.
e un dezastru.
tabloul de pe perete stă strâmb suspendat de un cui ruginit,
tavanul e-albastru
de la cerneala stiloului care-a stat
într-un sertar prăfuit
până când mi l-ai pus în mână
și m-ai învățat să-l țin.
pe birou sunt foi goale, răvășite, pătate de vin
și versurile de pe ele zac acum pe podea.
le calci in picioare,
iar eu stau pe-un scaun fără spătar
sub becul care pâlpâie, aproape ars
și te privesc
trântindu-mi ușa în nas.
înnebunesc.
cum m-ai făcut
să-ți arăt din propria-mi dorință
cărămida în care să lovești?