îmi rup coada//o arunc de pe bloc
Mi-aș dori să-mi fac un bloc
între brațele tale,
dar tu nu-mi spui ce gânduri ai.
îmi acoperi ochii, în schimb, cu mâna stângă,
îmi duci părul după urechi
și îmi respiri în ceafă;
mă culci și-abia atunci îmi spui ce gânduri ai.

Au rămas numai spasme
și memoria involuntară (mă zăpăcește):
gustul de migdale al buzelor tale pe epiderm,
mirosul de seră (umezeală, zăpușeală, sufocare),
iuțeala din obraji și mirosul de chimicală
al camerei noastre abia văruite.

Vulgar, obsedant și mort:
mirosul mâncării de oase și mălai
pe care o fierbea bunicul între magazie și cușca unui câine
sculptată adânc într-un tei uscat.
câinele lătra la mâță,
la alt câine,
la oameni,
dar la noi și bunicul, niciodată.
și se rotea in jurul cozii și urmărea cățeaua
și bunicul i-a tăiat coada și a aruncat-o de la bunica de pe bloc.

vulgar, obsedant și mort:
maioul unei femei în nopțile de vară,
maioul meu neînsuflețit pe-un scaun;
a pocnit breteaua sutienului
ca un bec de 60 de watts: POC!
mi s-a alungit inima ca o coardă de sărituri
și ai sărit.

POC!

05 Jan - 14:09

Id: 672
 
864 vizualizari