Dar tu nu...

Perceptiv operațional înzestrată cu aptitudinea de a mă atașa de orice fir de praf
ce ți-a atins mirosul de migdale
un exces de mansuetudine
când ești deopotrivă aici și nu aici
întru câtva destructurat
aproape rece, aproape absent.
Sinapsele se colonizează maturate cu mediator de falsă cecitate
când iubirii i se iartă tot,
mai puțin aparența.

Complicitatea pe care o zămislește bucuria împărtășită
mă renaște
ca un efluviu asupra peliculei unui gând despre tine,
despre gesturi ce rămân nedemolate de înfăptuirea afectivă.

E plăcut să îți tragi plasturele de pe rană deodată
și să revezi echimoza sărată pe care ți-am lins-o în mine de atâtea ori când ar fi trebuit să te sărut dar mi-a fost frică.

Știam că nu ești tu,
era doar o entitate cu corp, buze cărnoase, miros de migdale și mâini calde...

dar nu erai tu,
pentru că nu ai rămas în nicio dimineață lângă mine
în patul supraetajat
unde firele de praf îți atingeau mirosul
și eu niciodată buzele
când extrăgeam din tine
ceva ce părea viu...