georgică

simțeam arborii căzând din ceruri
în grăunțe mari de apă însângerate
din fanta creștetului meu în sine
curgeau în flăcărui reci dezordonate

scrâșneam pământul lăptos între gingii
lovindu-l de digurile ruinate
în spuma lui țințirime și rădăcini
tomnatic se vânau învolburate

în retină atunci mi s-a păienjenit
bisturiul tabloului părintesc
știam că din toate într-un final nimic
și nimeni nu va trăi acest nefiresc