fluture , te-ai ofilit

zbori floare de primăvară
înalță-ți darurile cerului
către destinații paranormale
perfide și celeste , în ciuda crispării de moment
aripile îmbrățișând aerul golului lăuntric
să faci din destin o frumusețe
din foc un lac al iertării ,
iar din prea umila ură , fericire pură

ia-mă departe prea mărită eternitate
căci inima-mi stângace și săracă
plină de ardoarea filmelor pustii
târâtă mi-e speranța , de Adam cel vechi
uitat, totuși milostiv îmi e sufletul
șacalul păcatului îmi pătrunde chemarea

în pustiu mi-e finalul
nepăsarea omenească , obișnuită
mă seacă de priviri
fără de stele inima mea este
adâncă , săracă și ruptă...