Dincolo

Din alai de frunze mute,
Plâng ei codrii cenușii,
Plâng,și-n crengi își varsă amarul,
Căci nu au cui să își spuie oful.

Ei suferă de mult se pare,
Lăsând în urmă păturii de rugină,
Făcând un haos peste tot,
Și devenind,treptat,mai triști.

Iar vântul...lin foșnește...
Peste frunzele rămase,
Și cu drag...le răscolește...
Pe cele ce jos, se lăsase.

În pădurea toată,
Doar brazii mai respiră ,
Cântându-i monoton,
Pădurii, ce suspină

Înspăimântați si ei,
De Iarna, ce-o să vină...
Căci poate să apară
Din clipă-n clipă...

Peste frunze moi,
Zăpada se așterne
Iar brazilor, nu le rămâne,
Decât să aștepte

Să se facă mici
Și să ceară milă
Crăciunului ce va sa vină...