Suflete regăsite

Îmi întind mâinile spre tine
Să mă prinzi, să mă distingi,
Să mă acoperi cu brațele ferme
Și să-mi redescoperi porți deteriorate
Cu fiecare atingere a buzelor suave.
Să mă privești așa cum n-am putut
Să vezi dincolo de tot,
Să mă dezbraci de umbre negre,
Să-mi înlături tu dulceag
Fiecare mască sumbră
Masca fricii de respingere
Măști pline de neînțelesuri.
Să-ți fiu eu pictată pur
Deslușită pe îndelete,
M-ai privit cum alergam
Prin flori ce-ți oglindeau privirea
Desculță de lacătele inimii mele,
Doar cu o atingere pe firele-mi de păr în vânt.
Mi-ai încălzit lumea de gheață
Și ai vindecat senin
Cu magia ce o vedeam
Prin cristalul din ochii tai umeziți;
Cicatrici și răni deschise
Ce credeam că o să-mi lege
Sufletul etern în goluri
Și râdeam și alergam
Pe pajiștea verde a primăverii din mine;
Eram noi, adevărați, joviali și puerili
M-ai întins și mi-ai șoptit;
Mi-ai descoperit adâncul,
Volbura nebună, iar cu o simplă îmbrățișare
Ai pecetluit iubirea, ai mimat liniștea mea,
Mi-ai șters lacrimi și suspine
Ce-mi curgeau ca dintr-un râu
Îmi alunecau alene pe obrajii îmbujorați,
Apusul înflăcărat ne mai arăta o dată
Că durerea-i doar o punte
Ce așteaptă escaladată.
Din iluzii prea eterne
Tu ai devastat mâhnirea
Și am văzut contraste amare
Ce erau doar bucurii;
Eram acompaniați doar de glasul
Cel senin, ce pătrunde până-n vene,
Vene sparte și uitate;
Până-n urletul din noi, tainele adânc uitate.
Rândunelele cântau fiorul ce ne unea,
Picături de limonadă se scurgeau anevoios
Pe buzele-mi pline de grație,
Iară gheața se topea pe pielea-mi imaculată,
Tu ai transformat lămâia în miere
Și ai descoperit pustiul, nobilul meu infinit.