Ți-e teamă…

În clipa ceea a nopții, când stai chircit de spaime
Și ochii-ți sunt închiși negând ce-i realitate
Iar somnul ți-este greu și visul neîmplinit
                                     Un tremur te cuprinde.


Și-n pânza de-ntuneric se deslușesc contururi,
Străluce de lumină a lunii ună rază,
Dar tu nu vezi; doar simți și te surprinzi
                                       Căci te trezești, ți-e teamă.


Un scrâșnet fără sursă, o veche șoapt-a casei,
Ești controlat de groază, iar mintea ți-e confuză
Asmuți spre verosimil, când întrupezi, fiorul
                                     Nebănuind că-nfrunți al existenței murmur.


Turbezi de suferință închipuind pericol
Îl proiectezi palpabil în orice te-nconjoară,
Și pleci din adăpost, să-ncătușezi coșmarul
                                          Ca să dispară.


Iluminezi odaia să amăgești dușmanul
Se risipește astfel din voalul de orbire
Și ți-ai aflat ascunsa sursă de teroare
                                           În propria ta umbră.