Desen

Fiori de negru-nveleau trupul meu,

Când din nimic te vedeam apărând.

N-o să mai apari la mine curând.

Credeam în tine, dar azi sunt ateu.



Azi e doar negru, nu mai sunt fiori,

Nu mai existi, ești o arătare,

Cu ochii dulci și buze amare,

Însă tot muză-mi vei fi până mori.



Cândva desenam în cuvinte, dar

Doar mâzgăleli ies din mine acum,

Când cerul senin stă sub nori de scrum,

Iar eu caut raze blânde-n zadar.



Aș vrea să-ți pictez, frumoasă, cum ești,

Chipul în versuri, în mii de culori,

Mai luminos ca o mie de sori,

Să îl ai oglindă când te trezești



Nu te mai văd, eu descriu amintiri,

Prinse în negru, părând a fi gri,

Deci tot ce am scris, o schiță va fi,

Ce-și va lua culoarea din plăsmuiri.