Monolog

Da...te-ai îndepărtat prea mult
Şi lipsa mea te-a ajuns cu un puternic avânt.
Vezi tu?
Azi...m-ai pierdut în amănunte,
În abundența cuvintelor mute, mărunte,
Cuvinte fără puls
Ce mă fac să privesc nostalgic
Divinul apus...
Te-am iubit pâna la zenit,
Părea a fi o dragoste fără sfârşit,
Dar tu ai fost un vis ascuns
Şi nu mi-ai spus că vrei să pleci.
Întâi c-o mare, apoi c-o zare,
Ducând cu tine-n depărtare
Absența unor clipe pline de tandrețe.
Opac, mi-am lepădat indezirabila tristeţe
Şi îmi repet în gând:
" Şi-s rouă, şi-s soare,
Şi gând şi culoare,
O frunză în vânt, în mişcare.
Sunt cerul, sunt luna...
Ce vreau să fiu oare?
Sunt ceea ce simt eu
Pe pământ!"