apocalipsa imaginară

o stea zâmbitoare
stă-n lună și plânge
și ploaia astrală găurește grav orice suflare
iar norii de gemete
petrec peste veacuri
încete suspine iubite cu foc,
pseudo-viața ascede la moarte
și moartea e doar ulei de motor
arzând, chiar ființele se târăsc alene
spre noi orizonturi mâncate de viermi
meteoriți albaștri se agață de cer
scăpând scântei albe, iarnă și ger.

e-apocalipsa iubirii și fricii
și a oricărei ființe omenești
ex-viața de pe ex-planetă
se scurge-n pământ și se afundă în iad
și dracii rânjesc albindu-și sicriele
sunt gata să moară,
să zacă omenesc.

e-apocalipsa universului
și big bang-ul mai vrea să se nască odată
rachete stelare zboară în cercuri
și pescărușii se sufocă în vid
în calea lactee cineva a pus ketchup
fiindcă-i sânge și gemet nebun...
un haos mai mare nu s-a mai văzut
și toată creația se autodistruge
sfinții și au ridicat robele
să nu calce cumva în dezastru
și Dumnezeu și-a făcut popcorn...

e-apocalipsa unor concepte
și-a unor lucruri imateriale
pentru că viața adevărată-i idee
pământul nu e decât gând
iar oamenii care acum mor pe capete
striviți de cerul ce cade încet
sunt iluziile creației
care n-a existat niciodată.