Sunt aici!

Să încep cu începutul...
Dă-mi voie să-ți accept sărutul.
Floare despuiată, ești ca o doamnă refugiată,
Mereu speriată și niciodată privilegiată...
Părerea mea că nu ești destul de fotografiată.
Mi-ar plăcea să te văd în reviste, în loc de modelele alea cu fețe triste,
Mi-ar plăcea să te văd dimineața, cum îmi pui pe pâine dulceața.
N-ai nevoie de chimicale, ca eu să-ți compun texte poeticale,
Buzele tale-s cam pale, nu am chef să mi te fure niște rivale,
Ghearele morții fiind într-ale tale... mâini moi.
Acum e vorba de tine, dulce sirop de amandine!
Atunci când îți zăresc chipul, ochii mei se fac cât rinichiul,
Ești precum o bijuterie, te-aș agăța într-o galerie!
Ți-aș spune că ești minunată, dar acest cuvânt te-ar face să pari subevaluată...
Când te văd, fluturi îmi ies pe gură și alunec și pe zgură.
Înainte să mă culc, cutreier ca un haiduc,
Te caut pe tine, soarta să unească ale noastre destine. Sentimentele sunt un nimic, și, totuși îmi dictează în ce mod să mă implic...
Te-aș vrăji cu șarmul meu, dar mă tem că nu ai timp de un posibil "eu".
O floare cu un spin, din care m-aș înfrupta ca un străin...
M-aș strecura la tine-n încăpere,
Să te privesc, și să-mi spun "oh... vere...",
Ce minunăție se află în fața mea, în așa fel încât te-ai bucura
De prezența mea anostă și ostilă, care într-un timp era puțin mai umilă...
Acum închei acest cadran...
Dar, sper să ne revedem pe celălalt meridian.