Apocalipsă

În ultima noapte de viață,
Străluce luna albastru-argintiu
Ca să mai poată astăzi să se simtă
Oricare muritor putin mai viu.

Stau stelele-așezate alfabetic
Pictând cu-a lor lumină figurine,
Fiind pentru a pictorilor artă
Muzele unor forme vagi, dar fine.

În cazul limpede și palid se revarsă
Bucăți căzute de lumină ancestrală,
În ale crengilor copaci șuieră vântul
Precum un vals ușor în ceas de seara.

Picuri de apă,
Plâng norii rătăciți de a lor casă
Pierduți în largul cerului de-a pururi
Pe-ntinderea neagră ce-a fost albastră.

În ultima noapte de viață
Mă simt mai viu decât am fost vreodată,
Căci sunt aproape de ale lumii margini
Singur, privind spre marea-ntunecată.

Din labirintul zilelor nefaste
Singurul muritor ce-a evadat
Privește-acum spre ale lumii margini
În negura anotimpului uitat.