Eden

Te-aș picta
Într-un portret al nemuririi
Pe cerul universului meu
Sau pe Porțile Raiului
Apoi te-aș povesti
Ca pe un basm
Sau o iluzie
Plăsmuită de mintea mea
Fără destule cuvinte să te pot explica
După aceea te-aș ciopli
Din marmură de Carrara
Ale cărei vine strălucesc în bătaia răsăritului
Și te-aș împodobi
Cu mirosul căpșunelor din grădina Edenului
Aș lua stele și ți le-aș pune în păr
Una câte una pe șuvițele tale arzând
De patimă și de dorul de iubire
Apoi cobor în Infern
Și împrumut focul lui Hades
Și îți aprind cu el ochii
Mă scufund până la Poseidon
Și iau din apa-i sfântă să te pot modela
Urc până pe vârful Olimpului la Zeus
Îi cer din fulgerul lui
Să îți pot aprinde sufletul
Și viață îți dau cu un sărut
Ca Pigmalion cândva statuii lui
Simbolului lui al frumuseții
Așa că îi dau Afroditei puterea mea de a crea
Ca să pot să te iubesc
O secundă măcar
Sau poate o viață întreagă
Să mă bucur de tine
Cea mai reușită și cea din urmă a mea creație
Și să ne urmeze un fiu
Căruia să îi ofer puterea mea
Și să își creeze și el idealul lui
Și tot așa
Până la sfârșitul timpurilor
Când va fi umplut Edenul de statui
Ale îngerilor pierduți printre muritori.