sunt la muzică și ascult chopin

sunt la muzică și ascult chopin

și te întrebi cum ai putea să mai speri
cum ai putea să mai crezi în ceva
în orice
când totul în jur se află într-o discrepanță
atât de evidentă cu însăși speranța
de mii de ori m-am pierdut
de mii de ori mi s-a metamorfozat ființa
în fire de absolut
în lumina purpurie a miezului de noapte
în simfoniile mute ale oceanului
am alunecat într-un abis profund
din care am încercat să ies
m-am scurs ușor din razele
ce se prelingeau pe cerul
ce trecea spre neființă
în apusul de februarie
am suspinat încet printre
bucățile reci de marmură
ce mă înconjoară la fiecare pas
bucăți de nesperanță animate
de mici sclipiri de suflete desperecheate
în căutare de ideal utopic
și aș vrea să pot să țip
să-mi strig din adâncul plamânilor
toată repulsia care-mi îneacă pieptul
care mă sufocă
care îmi încețoșează mintea
și cu propria-mi fărâmă de dorință rămasă
să scriu un manifest
despre cel mai abstract concept care există
și cu propria-mi suflare să cioplesc stelele
în forme nedefinite
de sentimente
de ironii
de tablouri celebre
și apoi să le agăț
de profunzimea cerului
de albastrul întunecat
de propriul meu eu lăuntric
de mii de ori m-am pierdut
în speranța că tu
mă vei căuta
mă vei găsi
mă vei transpune din nou în realitate

sunt la muzică și ascult chopin
și mă gandesc...
și mă gândesc cum de mii de ori m-am pierdut
și cu toate astea
de mii de ori aș vrea să mă mai pierd
să pot simți totul la acea intensitate vitală
care îmi zguduie sinele de fiecare dată
și care îmi înfinge colțuri ascuțite de stele în piept

sunt la muzică și ascult chopin