Un gând lugubru

O viață a trecut de când
Printre punți de smarald te ascundeam în gând.
De când nu ți-am mai simțit mirosul de pagini vechi
Ce lugubru depășea bariere vibrante din efect.
Nu ți-am mai auzit tăcerea țipând în toate măruntaiele trupului tău plăpând.
Spunând.

Ce-ți mai face termosul?
Mai bei ceai negru?
Care-ți era anestezic în zilele
În care te durea tot
Trupește și sufletește.

Îmi pare rău, să știi și-acum
Că nu au putut vorbele mele să-ți fie anestezic
Ce în tulburi spasme se prelingeau feeric
Spre centrul universului,
Atingând apogeul condiții omului de geniu.

Căci mirosul meu era de pagini noi, nu vechi.
Eu citeam contemporani, iar tu
Tu citeai universul.
Universul vechi, tremurător.