Reverii

Copilandru mic și palid și cu talia subțire,
Ce cunoaște filosofic nuanța de fericire,
Mă găsesc adânc în mine când mă caut câteodată
Și găsesc, odat cu mine, viața cea adevărată.

Mi se pare, bunăoară, că aud cântând copacii,
Ascult cântul apei, trilul îl încheie pitpalacii.
Găsesc verde în covorul de veșminte de copac,
Legănându-mă în scrânciob nou și proaspăt dat cu lac.

Mă găsesc cântând haotic lunii, nopții serenade.
Vrând opri timpul ce fuge din decade în decade.
Copilandru fără grijă, stând în gerul de afară,
Discutând, gerul dispare...amintirile-s din vară.

Stau în frig de crapă timpul, discutând de vremi trecute
Și privind la viitorul cu misterele lui mute.
M-am găsit, copil zănatic, și mă mir și-acum că-s eu...
Când mă plimb, tot singuratic, am aer de semizeu.