Lignea et fictilia

Inițial, am fost placere.
Şi apoi am fost dragoste,
căci în dragoste şi în căldură am fost ținută
într-o cameră întunecată şi sigură.

Iar mai apoi am fost dată afară,
dar tot în dragoste ținută
şi în brațe, şi în scutece, şi în gând.

Iar mai apoi am fost încet îndepărtată
şi trasă mai aproape şi împinsă
Ca să înfrunt lumea.
Şi sunt ținută pe un scaun între alte scaune
Într-o camera între alte camere
Toate la fel de reci şi de țepene.

Iar mai apoi voi fi plânsă
Şi pusă în bumbacuri albe şi în lemn
şi învelită în pământ.
Ştiu că va fi cel mai rece, dar la fel de sigur
ca pântecul, prima mea cameră
Pentru că nimeni nu va mai vrea să-mi facă rău acolo.

În final, voi fi uitată
Şi nimeni nu va mai ştii unduirea numelui meu în scrisoare
Sau oceanele de lumină din părul meu.
Şi eu mă voi usca acolo, în scutul meu de lemn
Şi sub pătura de pământ,
Şi nu voi mai fi decât dragostea ce-o port acum.