Acutumanța

Valurile distrug digul
pe care n-am avut curaj să pășim
până la final.

Felinarele solemne aleargă,
luna plină te pândește,
umbra-mi te urmărește
și caldarâmul doar către tine fuge;

Promisiunile-mi vor rămâne nemeritate,
barierele vor fi sparte,
iar lanțuri grele din paladiu vor cădea.

Timpul de ar fi spulberat zidul
pe care l-am clădit cu milă și cu groază,
cel ce avea să despartă poveștile
de visuri, noi; m-aș mai încălzi.

Jumătatea-mi de Univers,
de ar fi azi prezentă,
ar exista doar prin ziua de mâine.

Altădată, aș fi văzut
porțelanuri ciobite de alte buze,
imagini condamnate să apună,
neurastenie cauzată de arin,
buze mișcătoare precum plăci tectonice,
lacrimi cu jumătăți albastre de lună,
degete de ceară sau gene de scorțișoară,
dar astăzi...
numai perdeaua găurită
de alți ochi mai tandri.

Amintiri de nisip
adunate cu iubiri de nisip,
întorcând clepsidra mereu,
fac zero.

De ce te caut lângă dig?