Dacă urli la un nebun ți se poate redeschide rana

a 236-a ceartă
                                 nu mai rezist
                                     UrLeT
facultate
                                       bani
                                                                         familie
                                  existență
dragoste

UrLeTe timp de 30 min
29 min & 55 sec: s-au spart șosetele colorate din congelator la semnalul tău:
                                        3
                                        2
                                        1
“pe bune? Tu asta ai de gând să faci? Doar atât? Mă dezamăgești!”
apare frica de eșec
                  de a dezamăgi exact în momentul în care ajungi la ultima carte de joc din castelul de nisip
adaugi în viteză câteva cuvinte letale pentru tine, vitale pentru conștiința lor
iar totul o ia de la
capăt
                                                                                 iar
                                        iar
iar
                                        iar
                                                                                 iar
UrLeT
                                     cedez
“bine, am înțeles, știu ce am de făcut”
                         “nu, nu știi. N-ai idee de absolut nimic”
în . ăsta realizez că mi-am prins piciorul într-o capcană de urs
                                 nu pot să ies
mă zbat ca libelula pe care am prins-o cu un bold de scara din lemn a bunicului
                            plâng, lucru ilegal
                                     UrLeT

                               deschid ochii
                     ei încă așteaptă răspunsuri de la întrebări
                                                       neînțelese de mine
                                                                         de sine
                                                                            de eu
                                                                           de ego
                         de modelul psihanalitic al personalității

                                  UrLeTe
apoi o bagi pe aia cu “bunicul tău, tatăl meu, d-zeu să-l ierte...”
                               mi-ai luat regele de pe tabla de șah
ești sigur de mutarea asta agresivă?
               de faptul că n-am văzut lacrima pe care ți-ai șters-o repede când te-ai întors cu spatele pe motiv că ai auzit un sunet ciudat?
un neuron de-al tău și-a călcat partenerul de dans pe picior și a căzut în inima ta plină de cheaguri
e prea târziu să se urce pe măduva spinării
                                                            să-și ceară scuze
                            temele terminate
             mesaje rupte din ventricule și aruncate într-o
                                  conversație
                      plâns cu fundal de Honey Bee
                               poezie scrisă
             nu știu dacă ar trebui să te compătimesc
                                              să te iert
                                              să mai scriu despre tine
nu știu dacă ar trebui să mă mai consum când îmi calci în picioare ideile lipite între ele cu petalele unei garoafe roșii
                                       sau
când îmi rupi moralul la fiecare “potolește-te asta!” când vine vorba de artă
                                       sau
“mesajele nu reprezintă nimic. Sunt doar idei regândite de la ultimul seen pe care l-a dat acum 15 min”

știi, îți dau dreptate
când primesc mesaje care îmi bagă o bilă de biliard în faringe mă gândesc că ăștia am putea fi eu și cu mine
păcat că suntem certați
                            1 pe o pajiște interminabilă de 2x2 m
altul într-o colivie de păsări afoane
         “dar nu ține de mine, fă ceea ce-ți dorești”
fă ceea ce-ți dorești în colivia ta murdară de ideile tale pe care le ștergem cu grijă ca să nu miroasă
                                  smart.
mă simt ca fiica unei țigănci care nu are buletin pentru că lu’ mă-sa îi e frică să nu fugă din țară

înțeleg: nu ai încredere în șuvițele mele argintii care simt că mă voi descurca cu ceea ce-mi place
                                       poate vei avea încredere când
                                           argintiul va acapara șatenul
       atunci va fi prea târziu, iar neuronul va muri de
                                  singurătate
                               din nou: smart.