Impostor

Se numeşte frică acel zid pus în extremităţile tale.
Pompează repulsia dinăuntru şi dorinţa
De a nu fi dat uitării.
.
Te strângi într-o cameră dintr-un orizont gol
Şi te zvârcoleşti, când
în jurul tău
Ochii oamenilor ies din orbite.
Nu ştiu ce să creadă,
Nu înţeleg ce faci,
pentru că ei înşişi
se zvârcolesc în propria inimă 
Şi freamătă sensul existenţei
Şi al senzaţiei de impostor.
.
Muşti cu satisfacţie din tine
Şi te înghiţi

(EŞTI ATÂT DE BUN CÂND SUFERI),
dispari şi te îngraşi totodată,
Gândindu-te că asta meriţi:
Să fii un nimic, dar să primeşti atenţie.
.
Atenţia a devenit echivalentul iubirii
De sine.
O iubire artificială şi pompoasă,
made in China,
Care amplifică tumultuosul orgoliu.
Inima răcneşte.
.
Aşa că într-o zi te-ai trezit mâncând-o
Şi de atunci zici că nu-ţi mai pasă de nimic.
Dar în adâncul pieptului tău umflat de ego,
Simţi durerea mestecând.