Trecătoare

Picăturile văzduhului îmi ating adâncul sufletului
Așa că tot ce pot să fac e să mă las pradă necunoscutului.
Aștept să treacă timpul, să îmbătrânesc
Și, încet, încet, să uit că mai iubesc.

Vreau să ating speranța, fructul necopt al vieții
Ca să pot să îmi trăiesc anii pierduți ai tinereții.
Vreau să înțeleg de ce oare, am o viață trecătoare...
Un destin mânjit în supărare, de care n-am ascunzătoare.

Însă, tu ești diferit,
Nu îți pasă ce ți-e menit,
Căci tot ce atingi aur devine,
Iar tot ce fac eu se transformă în ruine.

Privesc spre tine și mă gandesc
Oare, eu, chiar te iubesc?
Sau e doar un sentiment de ură
Și sunt pedepsit printr-o tortură?

Viața ta e plină de lumină și culoare,
Iar eu stau și regret că a mea e trecătoare.
Ai descoperit iubirea, o simți si trăiești din plin
Dar eu stau, plâng și într-un final, mă închin.

Căci nu înțeleg cum oare,
Ai răspuns pentru orice întrebare?
Și cred că te iubesc fără încetare
Fiindcă m-ai făcut să evadez din disperare.

Fericirea ți-o văd în sânge, ochii-ți plini de bunătate,
Aș vrea să fie altfel, dar să te șterg nu-i o posibilitate.
Mereu vei fi o parte a sufletului meu,
Deși gândul la tine îmi provoacă durere instantaneu.

Destinul meu știe doar ce-i dezamăgirea,
Ceea ce mă face să-mi găsesc cât mai repede menirea.
Pentru că până acum, am vazut că de fiecare dată
Speranța se transformă în durere veșnic neschimbată.

Și mi-e greu și doare tare
Să te văd din întâmplare
Pentru că, de fiecare dată
Inima nu va mai fi stană de piatră.

Aș fi vrut doar să fii fost și să rămâi cu mine
Ca să mă ajuți să construiesc peste ruine
O înaltă catedrală, cu intrare aurită
Ca să am și eu o eternitate fericită.

Dar, acum e prea târziu, viața ta e însemnată.
Ai găsit răspunsul veșnic
Și, totodată,
M-ai lăsat în întuneric.

Prezența ta e o lumină ce duce spre moarte,
Căci, când ne despărțim, iar rămân în singurătate.

Și stau și încerc să văd care e scopul
Vieții dacă nu-mi găsesc norocul.
Nu văd ce am greșit, nu știu ce mi-e menit,
Dar nu vreau să mor fără sa fiu iubit.

Așa că alerg în necunoscut după ajutor,
Dar nu găsesc niciun chip de muritor
Doar un haos ce mă cuprinde,
Căci am atins scânteia focului
Și simt cum încă mă arde,
În ciuda trecerii timpului.

Deși nu știu ce e iubirea,
Ori ce înseamnă fericirea
Am o viață trecătoare
Și nimic nu-i din întâmplare.

Așa că, chiar dacă pare, că ai o viață sclipitoare
Tot voi fi mereu lângă tine, ca ajutoare,
Căci nu există ură față de dragoste,
Dar mai ales, nici viață fără de moarte.