Peșcărușa și prințul părăsit

Când eu eram în liniștea mea
Cineva, cândva, nu trebuia să știe ceva
Totul se intâmpla într un poem nedescris
Cu un picior in mare și un picior in vis
Am ajuns să mă bucur la amănunte
Natura-i de o culoare de pastel
A fost perioada când eram prințul din castel
Pescărușa, cum o numesc eu cea cu aripi colorate
Cea care îmi aduce zâmbetu ca și cum aș deschide o carte
Nici nu trebuie sa dau la cuprins
Deja am avut un vis, visul care mi-a spus tot
Nu te lăsa învins de niște oameni ce nu pot
Continuă ceea ce faci înotând în mări și munți urcând
Metaforic, emblematic, revelatoriu
Stările mele sunt acum în contradictoriu
Încotro mi-e viitorul?
Că văd numai ceață,
Lasă-mă în liniștea mea să fac ce știu
Ne vedem în teritoriul care ne este sicriu
Mi-e și dor, dar mă și doare
În zilele cu soare, întunecate, fermecate
Visele mele nu o sa fie spulberate
Nici măcar pe atât amânate
O să urc, nu o să cobor, fac propriei persoane un favor
De la major în sus m-am numit
Prințul din castelul părăsit, de tine
Pescărușă din mare, cu o parte in soare
Reflexivitatea ta se lasă în continuare
Îmi apari peste tot în formă de stea căzătoare
Îmi pun o dorință și continui să mă uit la soare
Ea nu cade, ci rasare, luminează lumea, facăndu-mi o favoare
Egoismul meu e să fii steaua mea
Fie zi, fie noapte, într-o zi castelul părăsit
Luminat de tine va fi