Rozalia

Rozalia, Rozalia,
Tu fată nebună
Ești mult prea credulă
Si plină de ură
Din tâmplele calde ninsoarea îți curge,
Din ochii tăi reci un suflet se scurge
Tu porti o cunună, aceea te strânge
Regină a zării, lași urme de sânge
Indolente priviri arunci supușilor tăi,
Îi cerţi doar din gesturi că-n suflet sunt goi
Si mâinile tale și-ntreaga-ţi făptură
Se dezintegrează, rămăi în natură.
Un trup golit rămâne tezaur
Un suflet mâhnit înghițit de-un balaur.
Făptură blajină, trăiește-n adâncuri
Bucată de carne, acum între scânduri