Motivul solitudinii

Greierii-ți cântă a locului baladă
Și seara, gânduri amestecate te pândesc;
Lumina stelelor, tihna o gonesc
Apărând întuneric din iubire caldă.

Corbul vine in vizită din întuneric
Bătând la ușă puternic și zgomotos,
Tu te sperii de-al lui sunet fioros,
Tot mergând la ușă cu a fricii temeinic.

O deschizi cu teamă, in întuneric, nimic...
Credeai că e vântul și te-ai întors în pat,
Dar bate din nou, sunet de ghiveci spart,
Te îndrepți spre ușă, cu gândul vrednic.

Te uiți în gol, afară, n-ai niciun musafir,
Capul ți s-a aplecat, gândurile mișcă
Din cauza unor ființe umane lipsă,
Te-ai pierdut pe tine în al lumii cimitir.

Se aud bătăi din nou, niciun sentiment.
Când deschizi, corbul intră-n casă
Cu trupul negru se pune pe masă
Și începe a cânta pe-un ton violent:

"- Singur ai fost și înconjurat de oameni
Ți-am simțit gândul și sufletul îndurerat
Am venit c-un corp urât și întunecat
Gonit de monștri, vreau să fim prieteni!"

- Pleacă din a mea casă, piază demonică!
Mă vei bântui și-mi vei stinge iubirea,
Așa iubita nu-mi va mai ști privirea
Și nu vom mai avea o viață angelică.

- Singur ai fost și singur vei rămâne!
Eu sunt corbul venit din cerul opus,
Trimis de-a ta iubită cu trupul smuls
Din grădina morților, tu s-o ajuți să învie.

-Tu nu mă păcălești, vestitor de moarte!
Eu voi trăi, aștept ca iubita mea să vină;
Ea trăiește, cu inima de tristețe plină
Încercând să mă-ntâlnească-n carte.

- Singur ai fost cu sufletu-ți profan!
Necrezând în sacru, ai pierdut iubirea,
Am încercat să-ți aduc în dar fericirea,
Dar tu ai pierdut-o într-un uragan.

Și-ncepu corbul să zboare în văzduh,
Lăsând asupra ta o energie rece.
Tu nu ai înțeles și l-ai lăsat să plece
Fără să știi c-ai să rămâi trist și abătut.

Trecut-au zile, ani cu viteza vântului...
Iubita n-a mai venit la a ta casă
Și-ai început să crezi că fața îi e arsă.
Și-ai îmbătrânit cu viteza melcului.

Un minut ți se părea un an de singurătate
Și începu-i să înțelegi greșeala asta.
N-ai mai așteptat iubirea-n glastră
Aveai numai regrete pline de lașitate.

Corbul veni-n jos înțelegându-ți durerea.
Intră în casă rapid, înconjurând pereții.
-Ce te-a adus, minunat corb al vieții?
Ți-am înțeles taina, redă-mi fericirea!

-Ai reușit să îți luminezi galaxia, nemuritorule?
Un înger al morții încerca să unească două inimi...
Tu nu crezi în sacrul dumnezeiesc, necuvântătorule!
Soarta ți-e meritată, eu nu mai ajut pe nimeni.

Am venit să îți grăiesc ultimele ei cuvinte:
"Sufletele rele m-au condus în neant,
Salvează-mă din sângerosul iad fierbinte
Numai tu mă poți scoate din spațiul mitologizant."

Acum e prea târziu, acceptă-ți soarta!
Depinde de tine cum vei poposi printre nori.
Purifică-te și șterge sentimentele pentru moarta,
Iubirea nu vă mai poate face nemuritori.