visele durează doar 27 de ani

Toți adolescenții scriu poezii
dar ce adult își lasă sufletul să tremure?

Toți ne târâim în pași mărunți,
de copil,
visele, speranțele, dragostea
în timp ce adulții scriu, cu o oarecare rigiditate a spontanului,
un memoriu și-o autobiografie
în fiecare vers.

Ei nu suferă de frică sau dragoste-
ci din orgoliu și din rutină.

Eu nu sunt chiar un copil:
nu-mi permit să mușc din plăcinta aceea cu sentimentalism
la mâna a doua,

dar analizez mult,
în schimb,
și mă las mereu surprinsă de
vânturile calde din decembrie,
nopțile în care luna nu se vede,
diminețile în care prind studentele cu picioare lungi de la drept și litere
discutând semi- aprinse
despre ultima carte (probabil anuală) citită,

iar uneori îmi permit să mă pierd în voluptatea celor 5 minute
în care îmi trec, petrec și întrec
degetele prin părul tău.

Părul tău e la fel de des ca și căderile mele nervoase,
care pică odată cu nopțile fără lună,
și sunt lungi ca picioarele interminabile ale literistelor și
imprevizibile ca zefirul decembrist.

Au talentul de a mă surprinde,
macinându-mă ca amintirea tinereții
pe-un optzecist întârziat,
și-mi fac poftă de scris câte o ars poetica
pe minut:
foarte bine! oricum visele durează până la 27 de ani.