În lipsa ei

E liniște și pace... doar sufletul îmi murmură adânc
Razele stinghere ale lunii pătrund la mine în odaie.
Rămân fără aer; mă copleșește gând după gând
Aş putea să uit de toate doar dansând în ploaie!

Căci până la urmă ce e viața? Nu e un dans neîntrerupt
Unde destinul îmi e chiar propria scenă?
Unde zi de zi, cu pași mărunți, mă lupt
Și trec prin toate, înfrunt orice problemă!

Așa mă simt și noaptea: cotropit de întuneric
Când parcă liniștea urlă cu un glas sfâșietor.
Din umbre se schițează pe perete un chip duios, angelic
În amintirea clipelor frumoase de care-mi este dor!

Îmbrățișați sub lună, lângă un alb izvor tremurător
Cât i-am iubit parfumul; acea dulce licoare!
Întruna păsările se-ntreceau cu un glas ciripitor
Și fiecare şoaptă a ei mă lăsa fără răsuflare!

Ce îmi rezervă viitorul doar luceafărul va ști
Cearceaful este cald, o așteaptă zi și noapte.
Doar pentru ea voi continua scrisul de poezii
Chiar dacă poetul e aici, iar muza e departe!