părul îndreptat și

o șansă ratată, un tren luat în direcții diferite din aceeași gară
supralicitarea rațiunii nu salvează afectul & aș vrea să știu cum să-ți arăt că nu e nimic condamnabil în a pierde și nimic glorios într-o abrutizare volitivă

și poate că am fost singura care a înțeles că problema ta nu era ipotetică, singura care a văzut casa goală ce fisurează la turații minime și automate un mecanism strategic prea bine pus la punct
am coborât singură de pe pervazul geamului și frica mi se lipește de sticla lui de fiecare dată când îmi îngădui palpitația, frica te sparge ca pe un borcan vechi tentat de promisiunea indestructibilului
& cred că încă nu am înțeles ce e vulnerabilitatea

/spune-mi/ care e creta și tăblia noastră
nu știu încă ce nevoie am de întrebări, aș vrea să te pot citi și încerc să o fac citind printre rândurile a ceea ce intuiesc că e despre tine
îți dorești să mă numesc ori să mă sugerez /arată-mi/ și mă-ntreb acum dacă rândurile astea te-ar scurtcircuita sau măcar ideea existenței lor, dacă mușchii ți s-ar încorda metalic
& m-ai mai lăsa încă o dată să îi ating timid cu buricele degetelor mele care devin mai feminine pe măsură ce-ți întâlnesc coapsele de bărbat, aș vrea să știu unde mai e băiatul din tine



                                                       //undeva pe o autostradă//