Floarea albastră

Pălesc stele, mici copile
Pe lângă a mea iubire
Creații cu mult umile
Ce nu aduc fericire

Eclipsezi până și luna
Prin izvoare de albastru
Ce se varsă în cunună
Pictând norii de-alabastru

Sunt purtat spre azuriul
Pe constelații pe care
Iți întinzi mâinile tale
Pentr-o lungă alintare

Cad in spirale de stele
Rupând iute orizontul
Iar prin râsetele mele
Parcă sunt acum eu altul

Galaxii necunoscute
Se ivesc acum în față,
Iar secrete neștiute
Acum un umil învață

În edenul meu astral
Sărut iubirea celestă
Însă pe un tron regal
Apar ochii ce detestă

Raze rup in neștiință
Columne ale nopții
Și cu mare iscusință
Stelelor le închid ochii

Se dărâmă constelații
Stele căzâd în pucioasă
Iar ochii Soarelui roșii
Trezesc în noi doi angoasă

Cad într-o infinitate
Și mă pierd încet pe drum
Însă pe la jumătate
Văd în cerul nopții scrum

Și deodat-aterizând
Printr-o lacrimă amară
În sămânță mă preschimb
Ca rădăcini să-mi apară

Cresc tulpină, frunze, flori
În cămăși pur azurii
Care de-al Soarelui ochi
Totdeauna se vor feri

Însă când în paza umbrei
Trupul meu se va afla
În sfârșit va înflori
Floarea nopții, albastră stea !