Gange

Vreau să înot
într-un râu tulbure
plin de pietre și nisip
care să mă spulbere,
să nu mă lase să țip
a evada să nu pot.

Nimeni să nu vadă
când mă acoperă
fierbintele curent,
cum abisul scutură
gândul ce-i evident
a spiritului spadă.

Și să mă las dus până
încetez să mai rămân
pe Pământ un biet sclav.
Ceru-mi devine stăpân,
iar sufletu-mi firav
plecarea își amână.

Ușor trece-n resurecții.
Sunt din nou cum eram
nu chiar ieri, nici atunci
când Lumii îi mulțumeam
că mă-mbată cu porunci,
dar eu mă-necam în introspecții (?)

Fix la apogeul castei
mă bizui c-o s-ajung
spre epilogul levitației.
În al serenității crâng
o să mulțumesc creației
că, în sfârșit, mi-a dat temei (!)