Mihaelo...

Strâns în brațe de ne-am ține,
De-mi fi zis că mă iubești,
Pe un pat de trandafiri
Îndat’ ți-aș zice
Mihaelo, chip seraic,
Cât însemni tu pentru mine...

Numai una-i din eden
Înzestrată precum tine!
Când perlele-ți dezvălui,
Ca o pasăre măiastră...
Mie-ndată-mi vin valuri
Unul de gânduri sabadașe
Ș-altul de amintiri cu tine...
Mihaelo, efemeră bătrânețe,
Tinerețea o sfidezi...
Numai bradul cel înalt -
Doar pe dânsul poți să-l vezi!

Și trec zile, și trec nopți
Vii la mine pe furiș
Și-n adâncul inimii
Sub lumina lunii pline
Iar bătuți de-o briză lină
Noi ne-om săruta cu patos...
Pe pânzaica mea de in
Mireasma ta rămâne
Mihaelo, Mihaelo,
Ești, într-adevăr, miracol!

De focul inimii mă tem,
Deloc nu pot s-astâmpăr
Simțământul ce mi-l dai...
Ca o lacrimă-n pustiu
În genunchi eu iarăși pic
Doar la fel ca meteorii.
Și cum mâna și-o ridică încet
Eu o-nvălui încetișor -
Iar apoi ea mă trântește,
Păru-i brun pe față-mi pune
Lângă mii de-ale nopți regine
Și-mi șoptește-ncetișor,
C-o aspră voce liniștită
Poezii împădurite de gânduri
Împărtășite cu voci, nu zeci de rânduri.
– ,,Iubițele, de ai ști, mult eu te iubesc!
Cu prezența ta firească îmi redai mii de speranțe
Ca semințele de flori albe doar plantate în pământ...
Dar eu tac – știu să îndur –
Negrul tău păr ca o rășină de copac măreț
Să ciufulesc mă îndur...Știai?
Mă privești așa de sincer, ca un copil pe-o mamă
Și vreau să-ți zic, iubite, mă tem că n-oi fi zahăr!”
Mihaelo, fiica naturii! Oare alta-i mai frumoasă?
Precum tine, o iasomie, o aromă tare,
Umbra ce se lasă peste fumul cel obscur
Și-i arată-ndată cine e mai dur!
Căci te renaști de multe ori la rând,
Ca omida fără gând ce stă pe cracă fără rost.


O mâhnire mă încearcă pe al nostru pat de nuferi
Mă uit spre tatăl tău, la cer, aștept să te întorci...
Să-ți fiu pradă ca-n pădure, să m-omori..
Of, dorul nu mă lasă! Și suspin pe-acest lac
Unde broaște verzi tot sar și-mi amintesc de tine -
Când treceam prin mulțimea verde, de ferigi și conifere...
Ale tale buze moi sărutam și fericiți eram.
Mihaelo, suflet nobil, ai uitat unde ți-i iubitul
L-ai lăsat să adăstească dragostea cu chip de înger
Scufundată-n ochi de timp și gust de gențiană...