Gălăgie mută

Albastrul plânge-ndurerat,
roșul urlă-a disperare..
Pe la colțurile camerei mele,
tăcerea începe să se scurgă
pe ritmul respirației tale.

Cerul a rămas gri,
iar tot focul e cenușă..
Odată cu tine,
m-a părăsit și liniștea,
pe aceeași ușă.

Iar e vreme mohorâtă
și iar frig în casa mea..
Și e gălăgie mută
când eu plâng, pe canapea.