Ironie

Observi cum, la răscruce
Noroiul poate sclipi în lumina
Sensului ce domină dorul?
Dar sensul nu poate răzbate-n mintea
În care capitularea aderă la libertate
Al cărei foc viu se resimte
Uneori în carne, mai ales în suflet
Unde găsești doar urme dulci
Și neînsemnate.
Până la urmă, a rămas ce trebuia
Din ruinele lumii noastre
Și nu timpul,
Nici sufletele nu pot fi <greșite>,
Ci poziția de actor
În sinuozitatea vieții.