Opal

Uite-l
stacojiu, oasele-i roase,
piele frântă la terminații
ca acele cusături ale cămășii
pe care ei au tăiat-o
să danseze,
nu mai livid
decât raza continuată
printre cotloanele de bolțar
în crăpăturile de pe zid,
nu-i nimic mai mult decât
o iridescentă rază,
prea slab, prea hâd,
astupată de pământ -
pământ al durerii
prea slab, prea hâd.

De sub carnea-i subțiată
pe care-o poartă drept povară
stă să iasă,
tot în mers
i se slăbește noduroasă
țesătura
și atunci tresare
când vede cum se scurge,
se pierde iar în mal -
mal spălat de ape creatoare,
printre degete, de pe degete
și atunci tresare
de spaimă!
Căci rămâne
numai și numai
scheletele de-opal.