saudade

convenționalismele fără sfârșit
au devenit singurul confort.

privesc oameni fumând în față la turbotequila
în ei aceeași fericire ca pe chipul unei femei divorțate care semnează a doua oară și speră să fie diferit
o liniște deranjată ocazional de plămânii galben fosforescent întrerupți mereu la timp
uitarea ca sursă de alimentare a fricii.

semănăm
cu pijamalele noastre făcute în cambodgia și surprinderea că am ajuns până aici.
aceleași căni ciobite perfect funcționale
unii pentru alții reasigurări constante că se poate întotdeauna mai rău.

uitându-ne peste drum
înghițim câte-o lacrimă reprimăm câte-un gând
ne promitem să nu îmbătrânim vreodată.

și totul în jur clar
cât se poate de viu.