Depresie

Gânduri vitregi, demoni ai infinitului,
Pribegesc prin substanța cenușie,
Sfâșiindu-mi în agonie
Porumbeii albi și plăpânzi.

Toate visele cetății,
În scrum mi se prefac,
Semănând neliniștea
Un amalgam de gargui.

Zâmbetul mi-e străin,
Ochii înecați și triști
Deteriorează bucuria,
Diluând sensul vieții.