ochii tăi albaștri

am vrut să am ochii tăi albaștri.
iar atunci s-a produs infernul.
am fost avertizată, recunosc,
de cele ce-au urmat.
mi s-a spus să nu te iau în brațe.
inițial nu am înțeles de ce
și am ignorat duhoarea
din spinii trandafirilor
pe care îi țineai în mână.
nici măcar nu am simțit
lichidul straniu ce se scurgea
din inima mea semitransparentă.
am vrut doar să te ating,
să simt cu propria-mi piele,
până în vârfurile degetelor,
dacă frumusețea chiar există.
dar ai dispărut la fel de repede
ca o lună de vară
când te-am îmbrățișat.
abia atunci am observat
tot răul din jur
ce se împleticea de mine,
sufocându-mă.
iar când am rămas
doar eu și amintirea unui om perfect,
am început să mă înec
în propria-mi dorință
de a avea
ochii tăi albaștri.