povestea mea cu nod în gât

îmi aduc aminte de vara când în sfârșit m-am trezit
dupa o iarnă uscată
fără clementine în pungi de plastic fără
tine în cămara cu de toate de la mama fără
liniștea pe care pisica o spărgea cu torsul de duminica
pâna duminica

la liturghie stăteam cu capul sus
rezervat și privit, o urmăream cu ochiul indecis
să mă pun în genunchi
să mișc buzele de parcă Traviata îmi cântă în cap ca un mijloc de tortură
iar capul meu tocat în mașină striga:
oare am tras apa după afurisita aia de inimă? - stătea acolo ca o ninfă simplificată
de mirosul ăla fin de tutun în ciocolată


era povestea mea cu nod în gât de la anxietatea
cu care veterinarul îmi consulta mintea animalică


sub cutia cu pereții negri pe care vecinii mei o numesc casă
lacrimile copiilor asfixiază cicatrici imune la alcool medicinal
ii văd murdărindu-și mâinile prin pământ atunci când sădesc câte un zarzavat
dar pleoapele cusute de genunchi
nu-i lasă să înțeleagă că tot ce trebuie sădit
e un gram de dragoste în creștetul familiei lor
câte un pic, pic


afecțiunea nu mi-a permis să întorc umărul meu pe jumătate ros
de silueta capului tău
iar conștiinta mă ceartă ca o femeie docilă
auzul nu mă înșală
casa de lângă noi e rece ca un orfelinat transformat în abator de vise


alții simt organele deja îngropate la 2 m sub pământ
iar eu mă îngrop sub mormane de gânduri
protecția copilului?
salvați o inimă accidentată