Întuneric

Întuneric întunecat m-alină pururi,
Bine mă simt în recea singurătate.
Lumina luminată mă arunca-n neguri,
Din care nu pot gândi cu claritate.

Cui îi mai trebuie fericire când poți fi
Trist într-o lume ce-i mereu trist de veselă?
Fericirea mi-e jertfă, dorința-mi a jertfi
Spre sufletu-mi mereu trist, nedornic de milă.

De vei voi a mă cunoaște, tu trebui-va
Sa te urci în rai, apoi în iad sa te cobori,
Să mă lași să cad, dar tu să voiești a mă salva.
Căci noi oameni suntem, dar și veșnici călători.

Oamenii mai vin și pleacă, dar se și nasc și mor,
Vin la tine, râdeți, te părăsesc ș-apoi mor.
Mor ale lor suflete deșarte, pline de dor.
Te gândești, ți-e dor, uiți și te prinde dor de dor.