Cu lăcătul de gât legat

Erai casa mea
Ale cărei ferestre
Mă priveau șubred

La noi în casă
După rugăciuni

Viscerele se reîmplineau
Și își numărau zilele fericite
Pline de rugăciuni

La noi în casă
Ținerile de mână
Și privirile ce te închideau
Aveau un lacăt pierdut printre viscere
Și o rugăciune ca și cheie

Cheia
E tot ce-a pătimit pământul ce ne căra pașii grei
E tot ce-am plâns prin rugăminți

Cheia
Ascunsă sub ferestre reci
În care dimineața vântul bate
S-amintească lacătului
Că a noastră casă-i vie

Cheia
E plânsul necrozei de tristețe

Iar preșul de la intrare
E mai curat ca voi


La noi în casă
Ca să intre nonsensul
Trebuie sa caute
Printre viscere și hematii
O non-existență

Se va murdări
Poate va scuipa pragul
Dar
La noi în casă



La noi în casă,

Fără cheie nu se intră.