Radiografia amorului

Uneori (adică mai mereu) îți țeși o pânză pe scoarța mea cerebrală,
Îmi încolțești mușcatele gânduri cu o poftă ruptă din mine,
Îmi strângi oasele și faci sângele să zvâcnească fierbinte,
Și apoi curgi tăcut și-mi devii coloană vertebrală.

De cele mai multe ori, simt că eul meu se îneacă într-o mare de tine
Și în ultimele momente conștiente te văd sugrumând cuvinte,
Ce sunt și ele, ca însuși trupul meu molatic, doar raționamente,
Cu care motivezi, tăcut, acest fiasco de corduri clandestine.

Până și firele tale de păr pierdute pe cămașa mea șifonată
Urmăresc traseul bătăilor de inimă prin goala-mi cutie toracică,
Ce apoi aleargă, ca la maraton, pe lângă aerul ce mă-nconjoară,
Când degetele-mi le-apucă și le-aruncă într-o mișcare zbuciumată.

De când te gândesc, plămânii mei sunt doar două pungi pline
De tot oxigenul pe care îl expiri atunci când mă privești,
Și simt că rămân blocate ca niște corăbii pe valuri line
Toate chemările și vorbele pe care nu ai curaj să le rostești.

Te văd în fiecare moleculă ce se înfățișează înaintea mea
Ca pe o condamnare atât de sfâșietor de admirabilă,
Și doar contemplând lumea îmi dau seama că limpezimea
Alor tale brațe în jurul gâtului mi-e indispensabilă.

Așa schițez mereu radiografia talionului meu
Pe care îl și te ador mai mult pe zi ce trece,
Și mi-e imposibil să înțeleg cum doar ție un zeu
Ți-a croit o formă divină din același lut rece.