Răstoarnă-te, inimă!

Răstoarnă-te, inimă, cu susul în jos,
Sa curgă tot sângele-afară,
Să iasă durerea din omul ce-a fost
Pocalul preaplin de linişte goală.
Să fie eternul, golitul suspin
Doar undă de roşie mantă
Pe trupul meu rece, pe care abia-l țin
La umbra trecutului-soartă.
Trecut care macină neîncetat
Al gândului bob, al dorințelor post.
Răstoarnă-te, inimă, şi curgi fără rost
Preaplinul de mine ce-am fost!