>>

sticla îmi distorsionează chipul
nu mai sunt fata de optsprezece ani
mă simt pierdută în nefiresc
sagace disting între paralela
ciobită într-o inimă de nisip
obraji supți & buze albite
ochii biciuiți de cearcăne vinete
mâini fragile zdrobite de muncă
fruntea ridată pielea pestriță
păr neguros & îndurerat
mă întreb unde îmi sunt ochelarii?
oare am pe gât urme albăstrii?
sunt doar vasele sanguine
care îmi vor plesni acum sau
în altă zi cu strănuturi sihastre
carusel de pastile & mentosane
mă uit în oglindă cu ochi injectați
cu lacrimi în brazdele sterpe
îmi pică proteza dentară din gură
înjur gustul de biscuiți digestivi
cuprinsă de sumbra realitate
încerc să dau colțul meu celorlalți
pe 25 de bani & un pumn de ace
în fotoliul plin cu păr de pisică
plin cu pulovere sârmoase
mă fixează surâsul naiv din portret
ce cutează prematur a comenta
[go back]
nu mai sunt fata de optsprezece ani

iar lumea se-nvăluie-n neagră batistă
plină cu cioburi de oglindă opace