pe modul supraviețuire

cu picioarele goale
pe pământul bătătorit de la țară
printre anii ce s-au depus în strat
peste frunzele stejarului bătrân.
înaintez buimac
ca un animal căruia îi dai drumul
după un deceniu de captivitate
spre căruța din putregaiuri,
Ferrari-ul tipului pe care-l caut și nu-l mai găsesc.
ploaia rece
se prelinge pe ecranul televizorului alb-negru
de pe cufărul cu mileu
din care doar doamna
cu riduri mărunte și parfum stins de turtă dulce
putea să-mi dea tot ce-mi imaginam.
strigătul tipului care vinde pepeni
mă urmărește până-n vârful străzii
aștept un “întoarce-te c-ai să răcești”
dar nu mai e nimeni să o spună