Pururi

În fiecare vis
în care n-am speranță,
transform a mea dorință
furând dint-un abis,

te întrupez în minte
și alegând ce zic,
te caut lângă mine
și negăsindu-te să sper..
             niște cuvinte!

Mă lupt cu tine însuți
când cazi în neștiință,
atunci când dintre toate
ești întaia mea ființă,

un trup marcat ai tu
de spirit animalic,
dar eu țintind spre tine,
să nimeresc...
                zadarnic.

Iar tu departe în suflet,
în spiritul naturii,
mă împingi spre fapte
fără voință însă
       --pururi--

și să răzbesc la buze
la trecutul zbuciumat,
la fapte sa mă-ntorc
n-am mai zburat!

Pe-un pergament strivit,
de ceasuri și de pulberi
c-o pană de arama...
aș zice-n veci
          --pururi--

iar când să osândesc
prezența ta în minte
încep sa iscălesc
amarnice cuvinte.

Iar când tresar
de fapta-ți fără vină,
atunci să mă blamez
atins de-a ta lumină,
       m-am prăbușit!

ridic privirea din țărână
privesc la zarea n-altă,
și gând că voi putea...
mai incerc odată

Dar iată-i cu putință
nevoia de ceresc,
m-am ridicat spre ceruri
pururi...
             și privesc!