Lapte și miere
E pustiu și e rece aici.
E plin de amintiri,
De dor, de ură
Și poate chiar venin.

Îmi arde sufletul
În flăcările Iadului,
Dar tu nu mai ești aici
Să le stingi.

Inima mea e zdrobită,
Caută alinare în fiecare vers
Al fiecărei melodii,
În fiecare secundă.

Caută trupul meu alinare
În fiecare îmbrățișare,
Dar parcă toate mă rănesc;

Nici lacrimile nu-mi mai sunt mângâiere
Mă ard, le simt de parcă mă topesc.
Și cumva mi-e dor de tot,
Și mă ascund în această liniște sumbră și deplină.

„Sunt bine..." îmi repet a o suta oară.
Știu...e o mare minciună nevinovată.

„Sunt bine..." mi-o spun din nou
De parcă asta mă va vindeca vreodată.
Dar ce aș putea zice altceva,
Orice, în atâtea umbre care-mi mărginesc sufletul,
Sunt minciuni.

„Sunt bine..." o spun pentru ultima dată,
Chiar dacă simt cum inima mi se stinge
Și odată cu asta dau muzica mai tare,
Căci poate așa nu-mi voi mai auzi gândurile.

12 Nov - 21:34

Id: 6566
 
763 vizualizari