De când am înțeles că al meu e doar ce iubesc

...iar eu iubesc doar ce-înțeleg.


Cunosc un singur declin și nici măcar de el nu mă tem acum.

mai știu și că orice victorie neasumată va sfârși prin a fi nimic mai mult decât o reprobabilă înfrângere.

și-o singură rană,
pe care timpul a transfigurat-o în cel mai drag semn de pe pielea-mi,
ce în lipsa ei, aș putea  considera-o înstrăinată.


uite, am desenat în jurul meu un cerc

raza lui e mai mult decât strălucitoare, vibrează soarele sub privirea ei.

iar diametrul, egal dorului, simetric și ermetic amorțit in mine
,
pe care am voie să îl resimt doar în interiorul cercului,

căci îl echilibrează lumina,
tot in el amorțind și ea firesc.


conturul îi e alb, ah, și frânt într-o parte

prin ea mi-au căzut cuvintele.
glumeam, fiecare literă e acum intenționat în plus,

în încercarea de a compensa toate suntele pe care nu le-ai auzit,

nerostite de teama să nu le risipesc,

chiar dacă doar atunci mi-ar fi amorțit și ele firesc pe buze,

ca simetria în timp, veșnic de dragul fericirii mele întors.