Visul...

Visând la tot ce e frumos,
La ce e fără pată,
Mi-aduc aminte luminos
De pomul de la poartă.
Înalt, cu flori multe in el
Cu umbra-i binefăcătoare,
Ce-aş da acum să mai pot sta,
Sub crengile-i îmbătătoare.
Mi-aduc aminte şi acum
Pe cand eram de-o şchioapa,
Cum m-au lovit dragostele
Şi am căzut în apă.
Văzut-o-am cum se scălda
Şi-mi fu atât de dragă
Ca o sirenă ce-mi zâmbea
Voind să mă atragă.
Pădurea martoră imi e
Cu ale ei secrete,
Că-n fața fetei mă făcui
Mai mic ca un crevete.
Nu ştiu nicicum
Cum am ajuns,
În mica poienița
Ce îmi servea ades
Ca loc de plâns şi suferința.
Şi tot visând aşa adanc
La tot ce e acasă,
Mă văzui şi pe câmp dus
La iapa mea cea grasă.
Cum străbateam păduri şi văi,
Călare, împreună
Cum vântul mă sufla n-apoi,
Pămănt ce mă îmbună.
Ce-aş vrea acum ca să pot fii
În grădinița mamei,
Cu râsete si glasul viu
Cu mâinile in albii.
Chiar dacă sunt departe acum,
Natura este vie,
Şi poartă-n ale ei cununi
A mea copilărie.