Acalmie

Încă o bucată cade
Și inimii îi scade puterea de a bate.
“Nu mai plânge, mamă!”
Dar ea nu mă ascultă.
Cu șiroaie de lacrimi pe față,
Mai întreb încă o dată: “Unde ești, tată?”
Niciun răspuns, nicio răsuflare,
Mă încercau de mult timp gânduri necurate.
Un ochi umflat, o inimă ruptă-n zece,
Până și un orb putea vedea mai clar
Negura ce stătea să ne înghită nebunește.
Numai ei erau prea absorbiți
De orgoliul ce era să ne facă nemântuiți.